Vasile Alecsandri, pastelul „Sfârșit de toamnă”

Pastelul „Sfârșit de toamnă” a apărut în revista „Convorbiri literare” în anul 1868. Vasile Alecsandri se situează în fruntea poeților pașoptiști, pastelurile sale constituind primul moment de strălucire a poeziei române înainte de Eminescu.

Poezia face parte din Ciclul de poezii intitulat „Pasteluri”  ce este alcătuit din 40 de poezii în care autorul reconstituie succesiunea anotimpurilor, într-un peisaj animat de prezența oamenilor; 
Criticul literar Titu Maiorescu considera aceste creații lirice că sunt „însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei” și sunt scrise „într-o limba asa de frumoasa”, încât l-au determinat să-l compare pe Vasile Alecsandri drept „Cap al poeziei noastre literare în generația trecută” (adică până la Eminescu).
Ca mod de expunere, poezia e o descriere literară de tip tablou. Tabloul se constituie pe două dimensiuni: una terestră (strofele I, II și IV) și una cosmică (strofa a IlI-a).

Acest text se încadrează în genul liric, întrucât, dincolo de tabloul descris, percepem sentimentele autorului: spaima în fata puterilor naturii, tristețea determinata de venirea iernii, neliniștea, dorul după zilele verii (care pleacă odată cu pasările călătoare).