CEDRA

În gramatica limbii române, propoziția reprezintă unitatea de bază a comunicării, prin care se exprimă o judecată de valoare, o dorință, o întrebare sau o afirmație. Propoziția este alcătuită din părți principale și părți secundare. Printre părțile principale, predicatul ocupă un loc central, deoarece el exprimă acțiunea, starea sau existența subiectului și asigură coerența enunțului.

Definiție
Predicatul este partea principală de propoziție care arată ce face, cine este, ce devine sau cum se caracterizează subiectul. El exprimă o acțiune, o stare sau o însușire și se realizează, de regulă, printr-un verb la mod personal.

Tipuri de predicate

1. Predicatul verbal – exprimă o acțiune sau o stare printr-un verb de sine stătător la mod personal.
   • Exemplu: Maria citește o carte.
   • Verbul „citește” arată acțiunea subiectului „Maria”.
2. Predicatul nominal – exprimă o însușire, o stare sau o identitate a subiectului, realizat printr-un verb copulativ (de regulă „a fi”) + nume predicativ.
   • Exemplu: Ana este veselă.
   • „este” – verb copulativ, „veselă” – nume predicativ.
3. Predicatul verbal-nominal – combină caracteristicile celor două tipuri, fiind format dintr-un verb cu valoare de acțiune și un element predicativ suplimentar.
   • Exemplu: Studentul a venit obosit.

Importanța predicatului

• Predicatul este indispensabil în structura unei propoziții, deoarece fără el comunicarea nu ar fi completă.
• El determină valoarea de timp, persoană, număr și mod a propoziției.
• Asigură legătura logică dintre subiect și restul propoziției.

Particularități

• Predicatul se acordă în persoană și număr cu subiectul.
• Poate fi simplu (copilul aleargă) sau multiplu (copilul aleargă și râde).
• Uneori poate lipsi subiectul exprimat, dar predicatul rămâne obligatoriu: Plouă.

Predicatul, alături de subiect, constituie nucleul propoziției. Dacă subiectul ne spune „despre cine sau despre ce” este vorba, predicatul ne spune „ce se afirmă despre el”. Prin rolul său esențial, predicatul asigură claritatea exprimării, iar înțelegerea lui corectă reprezintă o condiție fundamentală pentru stăpânirea limbii române.