Străjeri ai limbii române, cu interes pentru trecut, cu neliniști pentru viitor…
Un grup de profesori de limba și literatura română din comunitatea administrativ-teritorială Ostrița au pășit ieri pe urmele lui Eminescu prin Cernăuți. Desigur, toate le sunt cunoscute și nu e prima dată când vizitează locurile emblematice pentru românii din nordul Bucovinei. Dar, conduși de mesajul înaintașilor
„Cine nu-și cunoaște trecutul, nu-și merită viitorul”, pentru acești intelectuali, care mențin flacăra limbii române în Ținutul Herța, orice contact cu respirația romanescă la Cernăuți este o revelație. Conduși de doamna Elena Tărâțeanu, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, grupul a vizitat Casa lui Aron Pumnul. La Palatul Național profesorii au luat cunoștință de colecția de manuscrise eminesciene, au avut surpriza întâlnirii cu fosta lor îndrumătoare universitară dr. Alexandrina Cernov, de la care au primit ca donație recentele volume – Aron Pumnul și Ion Gh. Sbiera. Cu poetul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, au discutat despre stimularea creației elevilor în afara orelor prevăzute de programa școlară. Sperăm că și cărțile primite în dar și din partea Bibliotecii „Mihai Eminescu” le vor fi de folos la realizarea acestor frumoase intenții.
(Text preluat de la Maria Toacă) Foto Maria Toacă