Semnarea parteneriatului, scopul căruia îl reprezintă proiectul educaţional „Modernizarea procesului educațional: probleme, soluții, perspective”.
În data de 25 martie 2023 la București, România în cadrul simpozionului internațional „TRADIȚII și OBICEIURI LEGATE de LUNA MARTIE ȘI MĂRȚIȘOR”. În cadrul acestui simpozion, organizat data de 25 martie 2023, la București a fost semnat parteneriatul încheiat între:
1. ONG „Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina”, cu sediul în Cernăuţi, Ucraina, reprezentată de doamna profesor Lilia Govornean, în calitate de președinte
2. Școala Gimnazială Nr. 99, cu sediul în București, sector 4, reprezentată de doamna profesor Ana Maria Gavrilă – Director și doamna profesor Luminița Dumitrescu;
3. Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu sediul în București, reprezentat prin domnul profesor Vlad Florentin Drinceanu – Inspector Școlar General și doamna profesor Cristiana Mateiciuc – Inspector programe și proiecte educaționale ISMB;
4. Sindicatul Învăţământ Preuniversitar din România, Sector 5 (SIPR-5), reprezentat prin doamna profesor Florina Clarissa Mihai – Preşedinte și doamna Ștefania Petrov – secretar-general;
5. Școala Gimnazială Nr. 2 Tânganu Cernica, cu sediul în jud. Ilfov, comuna Cernica, reprezentată de doamna profesor Melania Muntean – Director și doamna profesor Strîmbeanu Ecaterina;
6. Centrul European Cultural de Tineret și Sport „Nicolae Bălcescu”, cu sediul în București, reprezentată de domnul Marius Cătălin Paraschiv – Director General și doamna Violeta Ioniță – consilier;
7. Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 București, cu sediul în București, reprezentată de doamna profesor Sorina Perșinaru – Director și doamna profesor Nicoleta Alecu-Slave.
Scopul parteneriatului îl reprezintă participarea la proiectul educaţional „Modernizarea procesului educațional: probleme, soluții, perspective”.
Sincere mulțumiri organizatorilor! Alese mulțumiri doamnei Luminița Dumitrescu.