CEDRA

(1939 – 2023)

Ilie Popescu, profesor universitar din Cernăuți, este cu siguranță un nume de referință în ceea ce privește promovarea culturii și identității românești în nordul Bucovinei. Nașterea sa pe 15 iulie 1939, în pitorescul sat Pătrăuții de Jos, din regiunea Storojineț, a marcat începutul unei vieți dedicate educației, literaturii și culturii românești.

Profesorul Ilie Popescu și-a dedicat o mare parte a carierei academice în slujba promovării limbii și culturii române într-un context în care acestea au fost adesea supuse unor presiuni culturale și politice. De-a lungul decadelor, el a contribuit semnificativ la dezvoltarea și consolidarea învățământului românesc din regiune, desfășurând activități didactice la Universitatea „Iurie Fedkovici” din Cernăuți.

Cu pasiunea sa pentru literatură, Ilie Popescu a devenit un autor apreciat și un promotor al culturii române. A scris numeroase cărți, eseuri și articole pe teme literare, culturale și istorice. Operele sale reflectă adâncimea și diversitatea culturii române și aduc în prim-plan personalități și evenimente semnificative din istoria românilor din Bucovina.

Într-un context în care promovarea limbii și culturii române a fost adesea o provocare, profesorul Ilie Popescu a reprezentat o voce puternică și un lider spiritual pentru comunitatea românească din nordul Bucovinei. Contribuția sa la păstrarea și perpetuarea tradițiilor, valorilor și identității românești este impresionantă.

De-a lungul anilor, profesorul Ilie Popescu a devenit un simbol al românismului în această regiune și a inspirat generații de tineri români să-și iubească și să-și promoveze moștenirea culturală. Munca și dedicarea sa continuă să fie o sursă de inspirație pentru toți cei preocupați de conservarea și dezvoltarea identității românești în Bucovina.

SPRE ETERNITATE…

În stoluri, rând pe rând, se duc vieți,

Într-un neant sacral de promoroacă.

În zbor pribeag cu aripi srăvezii și reci

La margine de orizont se-nneacă.

Lăsând în inimi scrum și-o neagră noapte,

Un dangăt ce îți curmă inima în șoaptă,

Un șir de melancolici, goale șoapte

Pe aripi reci de gând, s-a dus o altă soartă.

În prag de casă, cu pereții lutuiți de dor

Șuieră vântul în bezdna hornului păgână.

Se duc vieți către eternitate-n falnic zbor,

Un gol pustiu și glas de îngeri se îngână…

Și e bătut de toacă-n inimă pustie…

E lacrimă, e vis, e nemurire.

Și vântul rece-n bezdnă iar adie

Și este toamnă, este dor și inima-i pustie…

(Lilia Govornean)