CEDRA

COMPLEMENTUL DIRECT este partea secundară de propoziție care de–termină un verb tranzitiv (adică un verb care cere un obiect asupra că–ruia se răsfrânge direct acțiunea) și arată obiectul direct al acțiunii.

Îl putem recunoaște ușor cu ajutorul întrebărilor „ce?” sau „pe cine?”, însă:

Dacă răspunde la „pe cine?” și este nume de persoană, se articulează cu prepoziția „pe”: O văd pe Maria.

Exemplu:  Văd un copac. – aici nu e nevoie de „pe”, pentru că nu e persoană.

Pentru identificarea tranzitivităţii verbului, poate fi utilizată schema:

Cineva ….. verb ….. ceva, în care cineva este subiectul, iar ceva este complementul direct.

Există şi verbe care acceptă două complemente directe, acestea putând fi re­cunoscute utilizând schema:

Cineva ….. verb ….. ceva pe cineva, în care cineva este subiectul, iar ceva respectiv și  pe cineva sunt complemente directe.

Exemplu:  Profesorul îl învaţă matematică pe elev.

ATENŢIE!

• Nu orice cuvânt care determină un verb tranzitiv este complement di­rect. Verbul tranzitiv, termen regent al complementului direct, poate fi şi la moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, supin): A venit fară a-şi anunţa sosirea. A întârziat ocolind orașul.  A terminat de mâncat prăjitura.
• Uneori, complementul direct este dublat prin pronumele personal cu formă neaccentuată sau prin pronumele reflexiv cu formă neaccentuată, ambele în cazul acuzativ. în acest caz, pronumele nu reprezintă un alt complement direct, ci doar dublarea acestuia: L-am văzut pe vecinul.

Complementul direct determină:

a) un verb tranzitiv la moduri personale;

b) un verb tranzitiv la moduri nepersonale;

c) o locuţiune verbală tranzitivă  (la moduri personale sau nepersonale);

d) o interjecţie predicativă.

Complementul direct poate sta doar în cazul acuzativ și se exprimă prin diverse părți de vorbire:

• Substantive, cu sau fără morfemul pe: Deschide cartea cu povești fermecate.           

                                               L-am zărit pe bunicul la fereastră.

• Pronume personale: Îi aud pe ei vorbind în șoaptă.

• Pronume personale de politețe: Vă sprijinim pe dumneavoastră oricând.

• Pronume reflexive sau personale utilizate ca reflexive: El se povestește pe sine cu prea multă mândrie.

• Pronume demonstrative: L-am recunoscut pe acesta din fotografie.

• Pronume posesive: Situația îi implică pe ai mei în mod direct.

• Pronume relative: Nu înțeleg ce vrei să spui.

• Pronume interogative: Pe cine a întâlnit ieri în parc?

• Pronume de întărire (nehotărâte): Alege pe oricare dintre cărțile acelea.

• Pronume negative: Nu mai urmăresc pe nimeni din grupul vechi.

• Numerale cu valoare substantivală: Am ales trei dintre cei mai buni elevi.

• Verb la infinitiv: Începuse a visa cu ochii deschiși.

• Verb la supin: Avem de învățat multe lecții interesante.

• Verb la gerunziu: Aud tropăind caii pe drum.

• Interjecții: Am auzit deodată un buf!, apoi tăcere.

Topica: De obicei complementul direct stă după cuvântul determinat, dar poate sta şi înaintea lui.

Punctuaţia: Nu se desparte prin virgulă de cuvântul determinat.

Ortografia: Complementul direct poate fi reluat sau anticipat prin forme neac-centuate ale pronumelui personal care, de obicei, se desparte prin cratimă de cuvâ-ntul determinat.