CEDRA

Bogdan Petriceicu Hașdeu este una dintre cele mai complexe și strălucite figuri ale culturii românești din secolul al XIX-lea. Spirit enciclopedic, cu preocupări în filologie, istorie, critică literară, filosofie și drept, Hașdeu își găsește în teatru un mod de expresie profund, apt să sintetizeze ideile sale despre libertate, destin, demnitate și misiunea omului superior în istorie.

Drama Răzvan și Vidra ocupă un loc privilegiat în opera sa, fiind nu doar prima dramă romantică românească de inspirație istorică, ci și o creație cu profunde semnificații sociale și morale. Inspirându-se dintr-un articol istoric semnat de Nicolae Bălcescu despre Ștefan Răzvan, publicat postum în România literară în 1852, Hașdeu reușește să transforme un fragment de istorie într-o frescă dramatică plină de forță, emoție și simboluri.

Drama Răzvan și Vidra se încadrează în tradiția romantică a valorificării trecutului istoric pentru a transmite mesaje actuale, idee susținută și de pașoptiști precum Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri. Astfel, asemenea lui Răzvan, care urcă pe treptele puterii în ciuda originii sale umile, și personajele din drama Despot Vodă de Vasile Alecsandri sau din O scrisoare pierdută de Caragiale reflectă raportul dintre individ și idealurile epocii.

Răzvan devine un simbol al aspirației spre libertate și demnitate, iar Vidra, asemenea unor eroine tragice din literatura universală, cum ar fi Lady Macbeth din piesa lui Shakespeare, este o femeie care joacă un rol decisiv în destinul soțului său, împingându-l spre putere, dar și spre pieire. Relația lor este com-plexă, tensionată, marcată de forță și fragilitate, iar căderea finală a eroului este mai curând o prăbușire morală decât o înfrângere politică. Prin această abordare, Hașdeu îmbină elemente ale tragediei clasice cu idei moderne despre destin, liber

arbitru și responsabilitate, oferind literaturii române o creație de referință.

Piesa este structurată în cinci cânturi, fiecare cu titlu propriu și cu un motto semnificativ: Un rob pentru un galben, Răzbunarea, Nepoata lui Moțoc, Încă un pas, Mărirea. Aceste titluri sugerează chiar din început traiectoria destinului lui Răzvan – de la umilința robiei la gloria domniei și, în final, la căderea tragică. Hașdeu nu urmărește o simplă reconstituire istorică, ci propune o viziune nouă asupra ascensiunii sociale, bazată pe merit și voință, și nu pe originea nobilă. Acesta este, de altfel, unul dintre mesajele centrale ale dramei: nu sângele nobil face valoarea unui om, ci caracterul, inteligența și curajul. De aceea, în opoziție cu domnii vechi și trufași, precum Moțoc – simbol al unei aristocrații decăzute și corupte – Hașdeu îl așază pe Răzvan, un țigan liber, dar înzestrat cu toate calită-țile unui conducător înnăscut.

Personajul principal, Răzvan, este tipic romantic: luptător, pasional, frământat, cu o soartă excepțională. Din rob ajunge domn, dar destinul său este frânt în momentul în care se lasă dominat de dorința de mărire, insuflată de Vidra. Răzvan este portretizat de Hașdeu cu admirație: este viteaz, loial, generos, patriot și lucid. În el se regăsește idealul de om care aspiră la eliberare și demnitate, asemenea eroilor lui Victor Hugo sau Byron. Ca personaj, Răzvan evoluează de la puritatea idealului la coruperea prin ambiție, traseu specific dramei romantice. În această privință, destinul său poate fi comparat cu cel al lui Macbeth din piesa lui Shakespeare, deși motivațiile sunt diferite. Dacă Macbeth este bântuit de propria sete de putere, Răzvan este sedus și împins pe această cale de soția sa, Vidra.

Vidra este unul dintre cele mai puternice personaje feminine din teatrul româ-nesc. Ambițioasă, inteligentă, dominatoare, ea își depășește epoca și condiția, întruchipând imaginea femeii care nu acceptă pasivitatea. Însetată de putere, ea vede în Răzvan un instrument al propriei ambiții și, în același timp, un om cu potențial de mărire. Spre deosebire de Răzvan, care acționează uneori impulsiv, dar animat de idealuri, Vidra este calculată, rece și manipulează cu abilitate. Ea seamănă, în această privință, cu Lady Macbeth, care îl convinge pe soțul ei să urce pe tron prin crimă. Totuși, Vidra nu este o simplă uzurpatoare – ea are, la rândul ei, un ideal: acela de a rupe barierele sociale și de a-și ridica soțul în fața unei elite decadente. Tragedia ei este că înțelege prea târziu prețul visului său.

Conflictul piesei este complex și pluristratificat. La suprafață, el pare a fi unul social – lupta unui om de jos cu ordinea aristocratică. În profunzime însă, el devi-ne un conflict moral și existențial: Răzvan se frământă între fidelitatea față de sine și idealurile sale și dorința de a-și satisface iubita și a demonstra că este vrednic de tron. Această tensiune interioară îl macină și îl duce în cele din urmă la pieire. În același timp, drama scoate în evidență ideea de destin: nici Răzvan, nici Vidra nu pot scăpa de urmările propriilor alegeri. Ca în tragediile antice, în mo-mentul în care își încalcă principiile și îndrăznesc să provoace ordinea cosmică, plătesc cu viața. Mesajul moral al piesei este profund: orice mărire bazată pe orgoliu și pe ambiție oarbă este sortită prăbușirii.

Drama abundă în simboluri: leagănul și mormântul, puntea, robul și tronul. Ele

nu sunt simple imagini poetice, ci concentrate de sensuri. Omul, prins între naște-

re și moarte, are de ales între modestie și mărire, între slujirea binelui comun și vanitatea proprie. Răzvan, în cele din urmă, devine un simbol al eroilor care învață din greșeli, iar prin cădere își regăsesc demnitatea. Această viziune este romantică în esență, dar prefigurează, totodată, spiritul dramei moderne, în care accentul cade pe conștiință, introspecție și responsabilitate.

Finalul dramei Răzvan și Vidra este tragic și plin de semnificații morale și existențiale. După ce Răzvan, un fost rob de origine umilă, ajunge domn al Moldovei, el încearcă să conducă cu dreptate și înțelepciune. Totuși, dorința de mărire insuflată de Vidra îl face să se abată de la idealurile sale inițiale. Încep să se adune în jurul lui nemulțumiri, trădări și intrigi. Boierii, nemulțumiți că puterea le-a fost luată de un om de jos, complotează împotriva lui.

În final, Răzvan este trădat și ucis. Când își dă seama de sfârșitul iminent, rostește cuvinte care rezumă tragedia sa și lecția vieții:

„Uităm că viaţa-i o punte
Între leagăn şi mormânt.”

Această replică este concluzia filozofică a piesei – o meditație asupra vieții ca un drum efemer între naștere și moarte, un drum pe care omul îl parcurge cu visuri de glorie, dar sfârșește mereu în moarte.

După moartea lui Răzvan, Vidra este copleșită de regrete. Ea înțelege că ambiția ei a fost fatală pentru bărbatul pe care îl iubea. Rămâne singură, cu conștiința faptului că l-a împins spre pierzanie. Drama se încheie cu o aureolă tragică, dar și cu o lecție profund morală: orice putere obținută prin ambiție oarbă și fără respect pentru valori se prăbușește inevitabil.

Răzvan și Vidra este o dramă de mari dimensiuni artistice și ideatice. Nu doar că deschide drumul dramei moderne în literatura română, dar propune o meditație profundă asupra destinului individual, valorii morale, ambiției și rostului omului în istorie. Prin limbajul său expresiv, construcția dramatică riguroasă, forța caracterelor și densitatea ideatică, piesa lui Hașdeu se înscrie în galeria marilor creații ale secolului XIX, alături de operele lui Alecsandri, Eminescu sau Caragiale. Răzvan este un erou al timpului său și, în același timp, un simbol universal al omului care, în căutarea măririi, descoperă adevărul despre sine. Prin această dramă, Hașdeu nu doar că valorifică istoria națională, ci o transformă în literatură de mare profunzime, valabilă dincolo de epoci și granițe.