CEDRA

În construcția limbii române, propoziția reprezintă unitatea fundamentală de comunicare. Aceasta se organizează în jurul unor părți principale de propoziție – subiectul și predicatul – la care se adaugă părțile secundare, menite să detalieze, să precizeze și să îmbogățească informația. Una dintre cele mai importante părți secundare de propoziție este atributul, care are rolul de a caracteriza, explica și determina un substantiv, un pronume sau, în anumite cazuri, alte părți de vorbire substantivizate.

Atributul aduce informații suplimentare despre un termen din propoziție, contribuind la claritatea, expresivitatea și bogăția comunicării. Studiul atributului este esențial pentru înțelegerea sintaxei limbii române, dar și pentru dezvoltarea capacității de a construi enunțuri nuanțate și corecte.

I. Definiția atributului

Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv, un pronume sau un echivalent al acestora, arătând o însușire, o caracteristică, o apartenență sau o precizare.

Exemple:

• Cartea interesantă a fost citită rapid. (atribut adjectival)
• Fata cu ochii verzi a intrat în clasă. (atribut prepozițional)
• Prietenul meu este aici. (atribut pronominal)

Astfel, atributul funcționează ca un „însoțitor” al termenului pe care îl determină, restrângându-i sau lămurindu-i înțelesul.

II. Clasificarea atributului

Atributul se poate clasifica după mai multe criterii:

1. După partea de vorbire prin care este exprimat:
   1. atribut adjectival (ex.: un copil vesel),
   1. atribut pronominal (ex.: cartea mea),
   1. atribut substantival (ex.: orașul București),
   1. atribut numeral (ex.: cei doi elevi),
   1. atribut verbal (ex.: pofta de a mânca),
   1. atribut adverbial (mai rar, ex.: ziua de ieri).
2. După raportul sintactic:
   1. atribut determinativ (restrânge sensul termenului determinat),
   1. atribut explicativ (aduce o explicație suplimentară, de obicei izolat prin virgule).

Exemplu:

• Scriitorul român Mihai Eminescu este cunoscut în lume. (atribut determinativ – „român”)
• Mihai Eminescu, marele poet român, a scris „Luceafărul”. (atribut explicativ – „marele poet român”)

III. Elementele regente ale atributului

Un aspect fundamental în analiza atributului îl constituie elementele regente, adică termenii de care se leagă atributul și pe care îi determină.

1. Substantivul

Este cel mai frecvent element regent al atributului. Atributul determină un substantiv exprimat prin:

• nume propriu (orașul Iași),
• nume comun (cartea groasă),
• substantiv colectiv (mulțimea de oameni).

2. Pronumele

Atributul poate determina un pronume personal, posesiv, demonstrativ, de întărire etc.
Exemple:

• Noi, elevii clasei a VIII-a, am participat la concurs.
• Aceasta este casa bunicului meu.

3. Numeralul substantivat

Atunci când numeralul are valoare substantivală, el poate fi determinat de un atribut.
Exemplu: Cei trei copii cuminți au primit premii.

4. Alte părți de vorbire substantivizate

Atributul se poate lega și de un adjectiv sau verb folosit cu valoare de substantiv.
Exemple:

• Frumosul de altădată a dispărut.
• A munci cu sârguință este important.

IV. Modalități de exprimare a atributului

Atributul se poate exprima printr-o varietate de mijloace:

1. Cuvânt simplu (adjectiv, substantiv, pronume, numeral).
2. Grup de cuvinte (substantiv + prepoziție, locuțiuni).
3. Propoziție atributivă subordonată.

Exemplu:

• Cartea care se află pe masă este a mea.

V. Rolul atributului în comunicare

Atributul îndeplinește funcții multiple:

• determinativă – restrânge sensul termenului (ex.: copilul isteț),
• explicativă – adaugă informații suplimentare (ex.: Ion Creangă, mare povestitor român),
• stilistică – oferă expresivitate și valoare artistică în literatură (ex.: codrul întunecat, plin de mister).

În textele literare, atributul devine un mijloc artistic important. Eminescu, Creangă sau Sadoveanu utilizează frecvent atribute bogate pentru a crea imagini vizuale și emoționale puternice.

VI. Exemple comentate

1. Fata cu părul bălai privea tăcută spre apus.
   – „cu părul bălai” → atribut substantival prepozițional, regent: „fata”.
2. Mihai Eminescu, mare poet al neamului, a scris poezii nemuritoare.
   – „mare poet al neamului” → atribut explicativ, regent: „Mihai Eminescu”.
3. Cartea pe care mi-ai dăruit-o este valoroasă.
   – „pe care mi-ai dăruit-o” → propoziție atributivă subordonată, regent: „cartea”.

Concluzie

Atributul reprezintă o parte secundară de propoziție de mare importanță pentru structura și expresivitatea limbii române. Prin determinările sale, atributul oferă claritate, precizie și frumusețe comunicării. Studiul atributului presupune nu doar înțelegerea formelor sale gramaticale, ci și a relațiilor pe care le stabilește cu elementele regente.

În funcție de substantiv, pronume sau alte părți de vorbire substantivizate pe care le determină, atributul îmbogățește și diversifică exprimarea, făcând posibilă nuanțarea mesajului. În literatură, atributul este un instrument stilistic esențial, prin care scriitorii creează imagini, sugestii și atmosferă.

Astfel, cunoașterea și utilizarea corectă a atributului reprezintă o etapă necesară în formarea unei exprimări corecte, clare și expresive în limba română.