CEDRA

Studiul propoziției și al părților ei componente reprezintă o parte esențială a gramaticii limbii române. Între aceste părți, complementul ocupă un loc important, pentru că el aduce informații suplimentare despre acțiune, stare sau proces, completând sensul verbului, al unui adjectiv sau chiar al unui adverb. Înțelegerea complementului ne ajută să folosim corect limba, să exprimăm idei clare și să construim propoziții bine structurate.

1. Definirea complementului

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb, un adjectiv, un adverb sau uneori un substantiv, precizând circumstanțe, obiecte sau direcții ale acțiunii ori stării exprimate de termenul regent.

Exemplu:

• „Maria citește o carte.” (complement direct, determină verbul „citește”)
• „Ion este mândru de reușita sa.” (complement prepozițional, determină adjectivul „mândru”)
• „A venit pe neașteptate.” (complement de mod, determină verbul „a venit”).

Astfel, complementul adaugă informații necesare pentru a completa sensul propoziției.

2. Clasificarea complementelor

Complementele se clasifică după mai multe criterii. Cel mai utilizat criteriu este în funcție de întrebările la care răspund și de sensul pe care îl exprimă.

a) Complementul direct

• Arată obiectul asupra căruia se răsfrânge acțiunea verbului.
• Răspunde la întrebările: pe cine? ce? Exemplu: „El citește o carte.”

b) Complementul indirect

• Arată ființa, obiectul sau noțiunea față de care se îndreaptă indirect acțiunea verbului.
• Este însoțit de o prepoziție.
• Răspunde la întrebările: cui? despre cine? la cine? la ce? etc.
  Exemplu: „El vorbește despre literatură.”

c) Complementul prepozițional

• Este introdus printr-o prepoziție fixă, regentul neputând fi folosit fără aceasta.
  Exemplu: „Este mândru de fiul său.”

d) Complementul circumstanțial

• Precizează împrejurările acțiunii.
• Se împarte, la rândul său, în mai multe tipuri: de loc, de timp, de mod, de scop, de cauză, de condiție, de concesie, de relație etc.
  Exemplu: „Ne-am întâlnit în parc.” (de loc) „A plecat dimineața.” (de timp) „Scrie frumos.” (de mod)

3. Elemente regente ale complementului

Complementul nu există de sine stătător, ci depinde de un termen regent, adică partea de propoziție pe care o determină. Termenul regent poate fi:

a) Verbul

• Este cel mai frecvent regent al complementului, pentru că exprimă acțiuni și stări care necesită precizări suplimentare.
  Exemple:
• „Ion mănâncă mere.” (complement direct)
• „Maria se gândește la viitor.” (complement indirect)
• „Elevii au scris cu atenție.” (complement de mod)

b) Adjectivul

• Adjectivele pot cere un complement care să precizeze asupra cui sau a ce se referă însușirea exprimată.
  Exemple:
• „Este mândru de reușită.”
• „Este supărat pe colegul său.”
• „Este atent la detalii.”

c) Adverbul

• Unele adverbe impun un complement pentru a-și completa sensul.
  Exemple:
• „Locuiește aproape de școală.”
• „Stă departe de sat.”

d) Substantivul

• În unele cazuri, substantivele derivate din verbe sau care exprimă raporturi pot avea complement.
  Exemple:
• „Dragostea de țară este puternică.”
• „Teama de eșec îl paralizează.”

4. Modalități de exprimare a complementului

Complementul poate fi exprimat prin:

• Substantiv: „El citește cartea.”
• Pronume: „El o citește.”
• Numeral: „A cumpărat doi cai.”
• Infinitiv: „Îi place să cânte.”
• Gerunziu: „Este ocupat scriind.”
• Propoziție subordonată: „Îmi place ce ai scris.”

Astfel, complementul este foarte variat și se poate exprima în multiple forme gramaticale.

5. Rolul complementului în comunicare

Complementul îmbogățește propoziția, oferind precizie și claritate. Fără complement, multe enunțuri ar fi incomplete sau lipsite de expresivitate.

Comparație:

• „Ion citește.” (informație vagă)
• „Ion citește o carte interesantă despre istoria românilor.” (informație clară, completă).

De aceea, complementul are un rol fundamental în structurarea corectă și expresivă a limbajului.

Concluzie

Complementul este o parte secundară de propoziție esențială în limba română, deoarece completează sensul verbului, adjectivului, adverbului sau substantivului. El se exprimă în forme variate și se clasifică în multiple tipuri, în funcție de întrebările la care răspunde și de rolul său în propoziție.

Elementele regente ale complementului sunt în primul rând verbul, dar și adjectivul, adverbul și substantivul, fiecare solicitând precizări suplimentare pentru a fi mai clar și mai expresiv.

Stăpânirea corectă a modului în care se construiesc complementul și elementele lui regente nu numai că dezvoltă competențele lingvistice, dar și îmbogățește capacitatea lor de a comunica idei complexe și nuanțate.