CEDRA

Homer, considerat părintele mitului grec și unul din-tre cei mai mari poeți ai lumii, este el însuși o figură aproape mitică, învăluită într-un mister de legendă care a depășit cu mult realitatea istorică. Numeroasele informații transmise în Antichitate despre viața sa sunt adesea contradictorii și incerte, ceea ce denotă faptul că detaliile autentice despre biografia sa erau puține, iar în lipsa lor, imaginația populară a construit un portret idealizat al poetului.

Originea numelui său rmâne neclară: unii afirmă că în dialectul eolidian din Cumae ar fi însemnat „orb”, în timp ce alții îl traduc prin „ostatic”. Oricum ar fi fost, numele „Homer” a devenit sinonim cu „Poetul” prin înlo-cuirea numelui propriu cu un termen generic. Locul nașterii sale este, de ase-menea, disputat: cel puțin șapte cetăți din Grecia Antică, printre care și insula Chios, menționată de Pindar și cunoscută pentru școala de poeți Homerizi și-au revendicat onoarea de a fi patria sa.

Nici cronologia vieții sale nu este clar stabilită. Unii îl plasează în timpul războiului troian, în jurul anului 1184 î.Hr., conform calculelor lui Eratostene, iar alții îl consideră contemporan cu Hesiod sau chiar cu patru secole mai târziu. Herodot îl plasează în secolul al IX-lea î.Hr., afirmând că Homer și Hesiod au trăit cu patru sute de ani înaintea sa.

Un episod legendar legat de această incertitudine este competiția poetică dintre Homer și Hesiod, organizată în cinstea regelui Amfidamas pe insula Eubeea. Deși Homer a fost considerat superior ca expresie poetică, Hesiod a fost declarat câștigător datorită conținutului versurilor sale, axate pe muncă și pace, în contrast cu temele războinice ale lui Homer. Verdictul i-a aparținut fratelui lui Amfidamas, Panides, iar „judecata lui Panides” a devenit o expresie proverbială pentru decizii pripite și neîntemeiate.

Cecitatea poetului, un element central în portretizarea sa artistică, pare să derive mai curând din tradiția poetică decât din realitate. Aceasta ar fi inspirată din figura lui Demodocos, cântărețul orb din Odiseea, și este atestată încă din secolul al VI-lea î.Hr., în Imnul homeric către Apollo. Această trăsătură a fost constant reflectată în portretele antice ale lui Homer: un bătrân cu barbă lungă, cu trăsături adânc gânditoare, cu orbite goale și frunte brăzdată de riduri, semn al unei memorii extraordinare, indispensabilă poetului oral.

Operele atribuite lui Homer sunt Iliada și Odiseea, capodoperele fondatoare ale literaturii europene, dar și Imnurile homerice, poemul comic Margites, Batraho-miomahia și alte compoziții minore. Se spune că mor-mântul său s-ar fi aflat pe insula Ios, fiind vizitat până în secolul al II-lea d.Hr. Figura lui Homer a stârnit constant interesul gânditorilor și filologilor, fiind în centrul uneia dintre cele mai vechi și mai intense dispute din domeniul literaturii – „chestiunea homerică”. Aceasta vizează au-tenticitatea celor două epopei și chiar existența unui autor unic. De-a lungul secolelor, opiniile au oscilat între acceptarea și negarea existenței istorice a lui Homer, dar fascinanta imagine a Poetului orb a supraviețuit tuturor îndoielilor. În literatura universală, Homer a fost frecvent evocat ca model suprem al poeziei epice. Dante Alighieri îl așază în Infernul (cântul al IV-lea) ca pe o călăuză între poeții clasici, numindu-l „Homer, poetul suveran”, „bardul cu vers scânteietor, ce peste ei ca șoimul se ridică”. Portretele sale antice, păstrate prin copii romane după originale grecești din secolul al V-lea î.Hr., nu sunt portrete fidele ale unei persoane reale, ci reconstrucții ideale, în care imaginea Poetului orb este ridicată la rang de simbol al memoriei colective și al geniului creator.

Astăzi, Homer rămâne nu doar o figură literară de prim rang, ci și o enigmă care continuă să inspire cercetători, artiști și cititori din întreaga lume.

Harta călătoriei lui Odiseu