CEDRA

Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a secolului al XVII-lea este croni-carul Grigore Ureche. Istoricul şi scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica originală în limba română, întitulată Letopiseţul Ţării Moldovei. Această cronică se deosebeşte în mai multe privinţe de cele scrise în secolele XV-XVI. În primul rând Letopiseţul Ţării Moldovei este scris nu în limba slavonă, ci în română, pentru prima dată în istoria cronografiei ţării. În al doilea rând, spre deosebire de letopiseţele slavo-moldoveneşti din secolele XV–XVI, cronica lui Grigore Ureche nu a fost scrisă la comanda unui domnitor, ci din propria iniţiativă. În al treilea rând, Letopiseţul Ţării Moldovei nu mai era scris de un prelat bisericesc, cum se făcuse de atâtea ori până atunci, ci de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă funcţie în aparatul de stat al Moldovei.

Grigore Ureche provenea dintr-o veche familie boierească. Nu întâmplător, unii istorici încearcă, nu fără temeiuri documentare, să-i urmăreacă arborele genealogic până la un „Ureache” contemporan cu Ştefan cel Mare şi Sfânt. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un mare boier moldovean, care pe parcursul vieţii sale a ocupat în repetate rânduri înalte dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei, acumulând de-a lungul anilor moşii întinse.

La începutul anilor ’90 ai secolului al XVI-lea, în anumite împrejurări politice nefavorabile, Nestor Ureche, împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze în Ţara Leşească, cum era numită pe atunci Polonia, unde s-a aflat cu întreruperi, mai multă vreme.  În această ţară cu bogate tradiţii culturale şi cărturăreşti, Grigore Ureche şi-a  făcut studiile la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, al cărei membru devenise ceva mai târziu (1612) tatăl său. După alţi cercetători, el ar fi studuat chiar la unul din colegiile iezuite din Polonia, cum a procedat mai târziu Miron Costin, urmaşul său direct în ale scrierii istoriei naţionale.

Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate cu o rară cultură umanistă, cu un vast orizont cărturăresc pentru timpul său, cunoscând în afară de limba maternă, limbile latină, polonă, slavă veche. După mai mulţi ani de studii şi şedere în Polonia, tânărul Grigore Ureche se întoarce în patrie în jurul anului 1617, unde se află mai mulţi ani în umbră. Abia în 1627 Grigore Ureche devine al treilea logofăt, pomenindu-se astfel în anturajul apropiat al domnilor Moldovei. Ajunge apoi în cele mai înalte dregătorii de stat, între care şi în cea de mare vornic al Ţării de Jos pe timpul domniei lui Vasile Lupu (cu începere din 1643), funcţie pe care o deţine până la sfârşitul vieţii.

Grigore Ureche a lăsat  posterităţii  o  singură, dar deosebit de valoroasă operă

istoriografică: Letopiseţul Ţării Moldovei, ce când s-au descălicat ţara şi cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie de la Dragoş vodăpînă laAron Vodă, numit mai frecvent Letopiseţul Ţării Moldovei. Cronica cuprinde perioade de la întemeierea Statului Moldovenesc în 1359 până la domnia lui Aron Vodă (1594), când se întrerupe brusc, probabil din cauza morţii cărturarului, deşi acesta avea intenţia de a ajunge cu descrierea evenimentelor până în timpul domniei contemporanului său Vasile Lupu.

Din nefericire, letopiseţul lui Grigore Ureche nu s-a păstrat în original, ajun-gând până la noi prin câteva copii mai târzii, care au fost destul de mult refăcute prin diferite adaosuri, numite interpolaţii ale copiştilor de mai târziu – Simion Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricarul. Se mai cere arătat totuşi că unii cercetători îl exclud pe Misail Călugărul din numărul interpolatorilor. Pierderea manuscrisului autograf al autorului a făcut ca Letopiseţul Ţării Mol-dovei  să devină cunoscut posterităţii datorită mai ales unei copii-redacţii realizate în anii ’60 ai secolului al XVII-lea de către Simion Dascălul. Această împrejurare a făcut ca problema paternităţii scrierii în cauză să fie pusă sub semnul întrebării în literatura de specialitate. Astfel, diverşi cercetători l-au considerat drept autor al acestui letopiseţ pe Nestor Ureche – tatăl cronicarului, Simion Dascălul, în aceeaşi măsură, drept coautori pe Grigore Ureche şi Simion Dascălul.

Pentru  a scrie  letopiseţul  său, Grigore Ureche  a folosit  pe  larg  nu numai izvoare interne moldoveneşti, ci şi străine, în special cele ale istoricilor polonezi şi transilvăneni. Dintre izvoarele interne, cel mai important, așa cum reiese din cronică, este Letopiseţul Moldovenesc, o sursă narativă complexă. Dintre autorii polonezi au fost folosite în mod critic mai ales operele istoricilor M. Bielski şi ale fiului său I. Bielski, ale lui M. Kromer şi M. Miehovski, diverse lucrări cu caracter informativ şi enciclopedic, care aveau circulaţie, în acea perioadă, în spațiul cultu-ral polonez, unde pătrunsese masiv și cartea vest-europeană.

Alături de izvoarele scrise, Grigore Ureche a folosit pe larg şi tradiţia populară orală, amintirile tatălui său, ale boierilor bătrâni din anturajul familiei sale. Au-torul a utilizat toate aceste informaţii în mod critic, filtrându-le prin rațiunea și sufletul său. Cărturarul a știut să aleagă cu grijă adevărul istoric și să-l aștearnă pe hârtie într-o limbă frumoasă și înțeleasă.